Deşeurile electrice au în structura lor componente non-biodegradabile, ce conţin substanţe toxice, dintre care cele mai periculoase sunt plumbul, mercurul şi cadmiul. Ajunse la groapa de gunoi sau în natură, aceste substanţe poluează solul, aerul şi apa, ne afectează tuturor sănătatea şi pot genera apariţia unor boli precum cancer, alergii, sterilitate, afecţiuni ale inimii.
În România există obligația colectării separate a DEEE (deșeuri de echipamente electrice și electronice) și fiecare dintre noi avem obligația de a fi prietenoși cu mediul.
De ce să colectezi separat DEEE?
Colectarea și reciclarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) au o miză foarte importantă dintr-o dublă perspectivă:
- Protecția mediului: DEEE conțin substanțe extrem de toxice pentru mediu, iar în cele mai multe cazuri, însă ajung direct în natură, unde substanțele volatile, lichidele și pulberile sunt dispersate în mediu, afectând astfel pământul, solul, apa și implicit sănătatea oamenilor.
- Susținerea economiei prin recuperarea materiilor prime secundare: DEEE-urile au una dintre cele mai ridicate rate de reciclare, 80-90% din componentele lor putând fi reciclate și reutilizate în economie (fier, aluminiu, cupru, plastic și sticlă) pentru producția unor noi echipamente.
Dacă reciclăm 1 milion de telefoane mobile recuperăm 250 kg de argint, 24 kg de aur, 9 kg de paladiu și 9 tone de cupru.
Dacă reciclăm 10.000 televizoare, recuperăm 130 tone sticlă, 30 tone de plastic, 25 tone de fier și 10 tone de cupru.
Unde poți preda?
- Poți verifica punctele de colectare de pe harta ECOTIC, selectând categoria pe care o dorești (deșeuri de electronice mari, electronice mici, becuri și neoane, deșeuri de baterii și acumulatori): www.ecotic.ro/puncte-de-colectare/
- Dacă dorești să predai cantități mari (deșeuri de echipamente electrice, electronice sau electrocasnice voluminoase) poți face o comandă de preluare de la domiciliu la numărul de telefon 021 9641.
Cum poți colecta separat?
ECOTIC pune la dispoziția firmelor recipiente dedicate colectării separate a electronicelor, surselor de lumină și a bateriilor consumate, trebuie doar să trimiți un e-mail la logistica@ecotic.ro cu solicitarea ta. De asemenea, dacă ai un spațiu de vânzare a echipamentelor electronice de cel puțin 400 mp, ai obligația amplasării acestora pentru accesul publicului (OUG 5/2015).
NU UITA!
![]()
Simbolul pubela tăiată indică colectarea separată a respectivului obiect. Acesta nu trebuie aruncat împreună cu deșeurile menajare și trebuie predat către punctele de colectare specializate.
Despre DEEE
https://www.youtube.com/watch?v=S8Beo500sns&t=130s